Sunt în viaţa drumuri de urmat cu zecile sau poate
sutele…..le gândeşti şi apoi te răzgândeşti, neştiind pe care să apuci să-ţi
fie bine…. Sunt lucruri pe care le faci, conştient sau nu, de cât de greu vor cântări
peste ani, când destinul tău se va baza doar pe tine, pe ceea ce au construit
alţii din tine, când au pus la temelia ta - “cărămidă cu cărămidă” - sfaturi, lecţii de viaţă, ore întregi şi zile
dedicate să poţi fi un om bun…..
Sunt lucruri cu care te vei mândri peste ani şi pe
care, poate, vei dori să le împărtăşeşti cu cei din jurul tău – amintiri
minunate în care tu ai fost o parte a unui întreg vis!
La momentul potrivit, lasă-i să te ajute pe cei ce
vor să o facă, să te înveţe, să te şlefuiască ca pe o bucată de lemn din care se naşte o amuletă frumoasă,
iar când va veni timpul, ajută-i în schimb arătându-le recunoştinţa….. Sunt
oameni care se vor bucura de succesul tău şi vor fi mândri că au adăugat şi ei
o treaptă scării pe care ai urcat drum anevoios….
Sunt lucruri care odată nu ne făceau plăcere, însă,
peste ani, din acele lucruri rămân amintirile…şi a depins de noi să le facem
amintiri frumoase….
Sunt lucruri care au depins de ei, de călăuzele
noastre…. Fiecare dintre călăuze a deschis o poartă, un drum, o cale…. De celelalte
lucruri, de opţiunile pe care le avem, de felul în care alegem să fim, suntem singurii răspunzători …..