luni, 29 aprilie 2013

Lasă-mă


 
Lasă-mi hârtia, nu-mi lua creionul şi nu-ţi mai aminti de mine o vreme! Descoperă-mă mai târziu, când sufletul meu va fi scris printre rânduri pline de dor, pline de iubire, plin de amintirea parfumului tău.
Lasă-mă să-ţi scriu o scrisoare, în care mâna să reverse ce simte sufletul… Am uitat cât de plăcut era să te sprijini de zid, lângă cutia de scrisori, şi să citeşti, cu zâmbetul pe buze, scrisoarea aceea pe care o aşteptai de mult… Dă-mi libertatea de a-ţi descifra gândul printre rândurile, care mai drepte, care mai strâmbe; să descopăr încâlceala gândurilor într-o măzgăleală, când ai uitat ce ai fi vrut să scrii şi a trebuit să o iei de la capăt şi tot ce ai fi vrut să-mi spui cu câteva clipe în urmă să se preschimbe în alte cuvinte; lasă-mă să-ţi descopăr tremurul mâinii care îţi transcrie mintea, cu emoţie şi nerăbdare…
Lasă-mă să te cunosc ca pe o carte citită cu nesaţ, ca pe cafeaua sorbită până la ultima picătură, ca pe cerul senin, pe care se adună norii să coboare pe pamânt o ploaie curată, ca mai apoi să se însenineze iarăşi şi să strălucească soarele….
Lasă-mă să-ţi poposesc cu capul pe piept, cu ochii în pomii înfloriţi, cu urechea ascultându-ţi bătăile inimii ce mă iubeşte, fredonând un cântec… Ți-am spus vreodată cât de mult?