joi, 11 aprilie 2013

Te priveam...

 
Mă întrebai ce fac…
Şi îţi spuneam că te privesc,
Priveam o amintire,
Ce trebuia să-mi fie
Tovarăş de drum,
Cât timp vei fi plecat.

Ți se părea mult prea ciudat
Că te priveam atât,
Că timp îndelungat tăceam,
Şi nu te-am auzit când întrebai
“Unde-ţi sunt gândurile?
Pe care cer zburai?”

Ți-aş fi spus poate
Numai ce ai fi vrut s-auzi,
Dar adevarul ar fi fost altul!
Nu ţi-aş fi spus că te privesc
Să mi se-ntipărească-n minte,
Singură, doar amintirea ta,
De teamă că mâine, toate,
Vor înceta să mai existe.

Vroiai să ştii de ce umbreşte
O ceaţă deasă, sclipirea ochilor vioi,
N-ai fi aflat, chiar dacă, totuşi,
Răspunsul chiar îl banuiai.
Tare-aş fi vrut să nu întrebi
De unde-mi vine supărarea,
Căci nu e supărare, e doar
Imaginea unei amintiri plăcute,
Un vis frumos în care
Pe tine te priveam….