Ne-au cucerit macii teritoriile
ochilor ce aşteaptă vara! Au dat năvală în colturi de parc singuratice doar să
le ţină companie; la câte un capăt de stradă pe unde puţini oameni mai calcă
doar să ne ducă mai aproape de locuri vii altă dată; pe câmpuri semănate, în
care verdele sau galbenul auriu al lanurilor să roşească sub privirea soarelui;
între două şine de tren şerpuite şi complotează împreună să unească suflete
despărţite…..
Cu ani în urmă culesesem o mână de
maci, de la malul Dunării….i-am pus într-un pahar cu apă, iar bunica mea a zis
pe atunci: “Pesemne că te iubeşte mult
băiatul ăla, că macii nu rezistă mult fără apă – ca omul fără iubire!”….Erau
puţine vorbele ei dar erau pline de înţelepciune…..
După mulţi ani de atunci, în care ea
nu poate să mai vadă că avea dreptate, când ne plimbam aiurea printre străzi
într-un colţ de Bucureşti mohorât de nori şi blocuri, am găsit un petec de Rai,
în curtea unei grădiniţe, lângă locul unde stăteau câteva balansoare, aşteptând
nerăbdătoare să vină ziua de “mâine”….
Petecul ăsta de Rai erau câteva mănunchiuri de maci roşii
înconjuraţi de câteva fire de iarbă verde, udată de ploaia ce căzuse cu câteva
ore înainte…. Cu măinile pe barele de fier ale gardului, mi-a trecut prin minte
că sunt aşa frumoşi de atâtea râsete calde de copii şi de veselia lor curată….
Locul ăsta minunat e peste drum de casa noastră…iar El mi-a
spus senin, tinându-ne de mână şi privind amândoi macii roşii, “Aici,
printre maci, se vor juca şi copiii noştri!”…..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu