Mă gândesc să-mi pun visele
la uscat, înşirate pe o frânghie, să adie vântul printre ele, să le mângâie cu
miros de primăvară, că prea au stat peste iarnă, ascunse în locuri fără lumină şi
căldura soarelui…..să le dea viaţă şi speranţă….să le înalţe şi să le dea strălucire
în lumina dimineţilor……
Mă gândesc să le fac cunoştinţă
cu lumea, să le învăţ să nu le fie frică de ea…nu au de ce…şi lumea are vise şi
nu va râde nimeni de ele…..
Mă gândesc să le fac să râdă,
să fie vesele, să împartă optimism şi căldură şi iubire…..să mă molipsesc de atâtea
idealuri ce zboară la cer, în multul albastru, printre nori pufoşi ca spuma de
lapte dintr-o ceaşcă de cafea savurată în dimineţi calde de aprilie…..
O să le fac inventarul şi o să
le agăţ cu cleşti pe o aţă ca pe fotografiile pe care nu te mai saturi să le
priveşti că-ţi stârnesc amintirea locurilor unde ţi-ai lăsat inima să prindă
aripi şi să zboare, să cuprindă în suflet tot ce simţea mai frumos, toată fericirea
şi liniştea…..
Te felicit pentru idealismul si intensitatea dramatica a emotiilor si a trairilor de care dai dovada.
RăspundețiȘtergereSa nu renunti niciodata la scris !
multumesc pentru gandul frumos! promit ca voi incerca sa scriu in continuare
RăspundețiȘtergere